spațiile publice sunt ale tuturor

Dacă în alte țări în cazul în care dacă arunci ceva pe jos plătești amendă, în România o să te mai urmeze încă 3 persoane.

Este deja un clișeu să spui că în România lucrurile nu merg cum trebuie iar vina evident cade fie pe conducere, fie pe cel de lângă noi. În nici un caz noi nu avem nici cel mai mic aport.

Chiar este nevoie de amenzi și de impunere, de constrângeri pentru a avea un comportament “civilizat”?
Când suntem mici tendința este să învățăm/deprindem comportamentele care ni se spun că nu sunt “bune”, iar mediul în care trăim are o influență mai mare sau mai mică asupra dezvoltării noastre psihologice.

Înțeleg mai puțin cum de o persoană/familie este foarte ordonată și este exigentă în ceea ce privește curățenia iar la birou sau în alt mediu în care pătrunde nu mai ține cont de acest aspect. De ce atunci când mănâncă acasă nu folosește cuțitul și furculița iar când vine cineva în vizită face exces de ele? Ceea ce nu pot să înțeleg este motivul pentru care atâta timp cât știe cum ar trebui să se comporte (sau în cazul de mai sus o să-i fie mult mai ușor uneori să mănânce) nu se comportă așa și în intimitate. Asta nu înseamnă că teoretic îi este rușine de ea? Sunt lucruri atât de mărunte care, dacă le-ar face constant, ar avea un comportament tranparent i-ar crește încredere în sine.

Suntem oarecum obișnuiți, încă din clasele primare să fim pedepsiți pentru greșelile pe care le facem, suntem puși la colț… Nu încercăm să nu le mai facem (exclud absurditățile) ci încercăm prin diferite mijloace să le facem pe ascuns, fără să ne vadă cineva care ne-ar putea muștrului.

Toate acestea au însă repercursiuni. Repercusiuni pe care le observăm în fiecare zi. Însă ne simțim minoritari și neputincioși să schimbăm ceva. Însă să nu uităm povestea cu steluțele de mare: contribuția fiecăruia contează, este un punct de plecare. Încet, încet o să ajungă să se extindă. Însă trebuie să pornească de undeva.

Încă mai lucrez la o modalitate prin care aș determina măcar o persoană să se comporte așa cum este ea. Să nu-i fie teamă să facă greșeli, să nu-i fie rușine de propria-i persoană, să-și exprime punctul de vedere, atunci când are unul.

Un om de afaceri aflat în vacanță se plimba într-o zi pe o plajă. Pe plajă erau multe steluțe de mare, aduse de val. Observa un băiețel care aduna fiecare steluță și o arunca înapoi în apă. Omul de afaceri vrând să-i dea o lecție de viață, se apropie de baiețel și îi spuse: M-am uitat la tine văzând ce faci și mi-am dat seama că ai o inimă bună și că le vrei binele însă îți dai seama câte plaje sunt pe aici și câte steluțe de mare mor în fiecare zi pe ele? Nu crezi că ar fi mai bine să faci altceva în timpul pe care îl pierzi salvându-le? Crezi că salvând câteva steluțe de mare contează? Baiatul se uita la el, se apleca și lua o steluță pe care o aruncă înapoi în ocean și-i spuse: Pentru asta contează.

dragoste sau carieră?

Deja devine clișeu întrebarea însă reușește să te pună pe gânduri. Când am primit provocarea de a răspunde mergeam pe premisa că este ideal să întâlnești pe cineva înainte de a-ți începe viața profesională, deoarece ai mai mult timp să cunoști persoana de lângă tine. Pe urmă te poți concentra mult mai ușor asupra carierei.

Acum trec printr-o perioadă în care tind să cred că există posibilitatea să întâlnești pe cineva în mijlocul ascensiunii tale pe plan profesional și totul să decurgă de la sine. În acest caz îți dai seama cât de importantă este “compatibiliatea” dintre doi oameni. Sunt persoane cu care comunicarea este mai greoaie, dificilă, simți că nu te înțelege. Chiar dacă persoana respectivă este foarte faină simți că nu este pentru tine, că este o altă persoană cu care ea s-ar înțelege mult mai bine, mai ușor. Sunt situațiile acelea crâncene în care îți vine să muști din perete și nu vrei să accepți faptul că pur și simplu nu poți continua o relație cu persoana respectivă.

Dragostea și cariera sunt două planuri separate. Îți este greu să alegi unul dintre ele. Satisfacțiile sunt diferite. Este fain să ai un suflet cald lângă tine dar atunci când ceva nu merge la lucru ai tendința să renunți pentru câteva clipe la el pentru că știi că problema de la job e trecătoare și merită efortul. Însă dacă acestea sunt frecvente relația o să treacă sau nu, printr-o perioadă de criză, criză care trebuie gestionată cum trebuie. În aceste momente o să-ți răspunzi cu adevărat la întrebarea: dragoste sau carieră?

Q: Credeţi în basme? A: DA!

Tind să cred că majoritatea dintre noi a avut o perioadă în  care a citit foarte mult. Perioada în care nu trecea zi în care să nu treacă pe la bibliotecă pentru a mai împrumuta 2-3-4 cărți pentru copii. La mine a durat cam un an. Eram în clasa a III-a. Imediat cum terminam cele 4 ore mergeam repede la bibliotecă și îmi alegeam câteva cărți la întâmplare. Eram atât de fascinată de lumea poveștilor încât întram în ea și mă contopeam cu unul din personaje. Ajunsesem în stadiul în care îmi făceam propriul scenariu, propriul final.

Poveștile cu prințese și prinți mă plictiseau. Mi se păreau stupide și fără relevanță. Mai ales prințesele alintate pentru care bietul băiat trebuia să facă o grămadă de lucruri pentru a-i demonstra că o merită. Ea stătea liniștită și aștepta, și aștepta…Baiatul trebuia numai să dovedească că e bărbat, că poate să o ajute/ să o apere/ să o întrețină/ să-i asigure toate cele ca ea să fie fericită și să se simtă împlinită.

Povestea mea de suflet cu care am crescut are una dintre cele mai frumoase și emoționante întâmplări. Reușește să te determine să vezi ce contează în viață, că banii sunt numai o modalitate de a achiziționa lucruri și nu un mod de a te face să te simți împlinit. Au rolul lor în viața noastră însă nu unul dominant. Povestea despre care am amintit se întâmpla demult, într-un sătuc la marginea unei păduri. O familie săracă avea un cal căruia nu mai aveau ce să-i dea de mâncare așa că cei doi s-au hotărât să meargă la târg cu el pentru a-l schimba pe ceva mai de folos. Dis de dimineață, după ce au pregătit calul de drum, bărbatul porni spre târg. O dată ajuns vede o vacă grasă cu ugerul plin de lapte și ce-și spuse bărbatul? o vacă tot timpul e binevenită la casa omului. O să bem lapte cald în fiecare dimineață. Tare multe bucurii ne va aduce. Zis și făcut. Și cum mergea el așa prin târg cu vaca vede la un moment dat un purcel rotofei. Stă el un pic ce stă și se gândește că dacă ar schimba vaca cu un purcel tare mult s-ar mai bucura nevasta lui. Ar face din el o friptură și ar pune și slănina pentru la iarnă în pod.

Mai merse el ce merse cu purcel prin târg pân’ ce-i apare în cale o gâscă la care abia te puteai uita la ea, așa de tare îi străluceau penele la soare. “Tare mult o să se mai bucure nevasta când o să vadă ce târguială bună am făcut.” O să avem ouă iar din pene o să facem niște perne… . Și nu mai stă el mult pe gânduri și face schimbul. După atâta drum prin târg își zise bărbatul că ar fi bine să se odihnească un pic așa că se așeză pe o piatră. Și cum stătea el și se minuna de târguiala ce o făcuse și cât de bucuroasă are să fie nevasta lui, numai ce-și aruncă privirea asupra unui sac plin de mere. Și brusc începu să se gândească că ei nu au măr în curte și așa poftă de o plăcintă de mere are. Se ridică încetuț și merse cu gâsca la omul cu sacul de mere. Lângă acesta stătea un boier și mare-i fu mirarea când îl văzu pe omul nostru cum dă o gâscă grasă și frumoasă pe un sac plin de mere pline cu viermi. Atât de mare îi fu mirarea încât începu să râdă cu atâta poftă de se ținea cu mâinile de burduhan. Și nu se putu abține și-l întrebă cum de dă frumusețe de gâscă pe un sac de mere și nu orice mere…Bărbatul mirat îi spune că nevasta lui atât de mult o să se bucure când o să vadă sacul de mere încât o să se apuce imediat să facă plăcintă. Boierului începu să râdă și mai cu poftă și-l invită pe bărbatul nostru la un pahar de vin rece. În tot acest timp bărbatul îi povesti toată întâmplarea însă boierului tot nu-i venea să creadă că nevasta lui nu-l va muștrului. Au pus chiar pariu pe un sac de bani de aur. Cum un cal pe un sac cu mere putrede. Ha ha ha ha ha…

Zis și făcut. După ce-și terminară vinul o porni la drum. Cum ajunse acasă soția ce-l mai pupa și-l îmbrațișa; era atât de fericită că bărbatul ei a ajuns cu bine acasă. Îi invită și pe domni înăuntru și-i pofti la masă. Pe masă îi aștepta plăcinta aburindă, mhhh, tocmai bună de mâncat. Când văzu femeia sacul plin cu mere îl mai pupă o dată pe bărbat și-i spune: am știut eu că o să faci târguială bună. Tocmai ce m-am împrumutat la vecinul nostru de o covată de mere. Când văzu boierul că nevasta nu spune nimic de rău și nu-l muștruluiește scoase punga de galbeni și i-o dă femeii. Ea când vede o ia, se suie pe scaun și înfige punga în tavan pentru a astupa o gaură.

La final apare o barză care se așează pe punga cu galbeni.

Am încercat să redau cât mai bine povestea, sper că am reușit. Mie de fiecare dată îmi aduce un zâmbet pe buze și un sentiment frumos în suflet. Un zâmbet de care am nevoie atunci când greșesc, atunci când nu mă mai recunosc, atunci când iau decizii care-mi afectează viața, a mea și a celor din jurul meu. Cred în puterea basmelor/ poveștilor. Îmi plac pildele și încerc să le folosesc ca repere în viață. Atunci când reușesc simt că trăiesc. Sunt acele momente pe care nu ai cum să le uiți. Sunt momentele pe care le folosești ca argumente atunci când spui: am avut și zile mai bune.

Din diferite motive mai mult sau mai puțin relevante toți greșim. Mușcăm din perete și încercăm să înțelegem: de ce?? Un prieten bun mereu o să-ți spună: acordă-ți câteva momente, regăsește-te. Nu mai contează ceea ce ai făcut ci ce o să faci în continuare. Capul sus și nu uita cine ești tu. Respectă-te în primul rând.

(sursa inspirațională a ideii:  Credeţi în basme?)

Ce e mai rău: să eșuezi sau nu să nu încerci?

Dificilă întrebare și destul de ambiguu formulată. Eu aș spune: Ce preferi: să regreți ce n-ai făcut sau ce ai făcut? Întrebarea am găsit-o aici. Din exterior toate sunt roz și logice: important este să te mobilizezi, să-ți faci un plan și să-ți iei inima-n dinți. Chiar dacă socoteala de acasă nu coincide cu cea din târg, până la urmă tot tu ai de câștigat: fie te cunoști mai bine, fie întâlnești alți oameni interesanți, fie amândouă. Capeți experiență; data viitoare o să pui altfel problema.

Eu sunt de un optimism ieșit din comun, de aceea tot timpul văd partea bună a lucrurilor, iar cuvântul eșec mă zgârie pe creier. Prefer să spun că nu mi-am atins obiectivele. Cel mai interesant este atunci când pornești pe un drum iar pe parcurs îți dai seama că de fapt altceva ți se potrivește. Uneori îți schimbi direcția 180° și nu regreți nici o clipă decizia făcută. Așa ar fi frumos!

Pe de altă parte mă enervează expresia cu „șutul în fund”—metaforă pentru eșec. Mi se pare alintătură sau nu-mi place și atât. Nu dom’le, ai făcut o greșeală sau așa ai crezut că este mai bine și cu timpul ți-ai dat seama că nu este ceea ce vrei. Punct! Bei o limonadă, tragi aer în piept și continui; un mic popas

Și în loc de încheiere un mic sfat!

„Dacă râzi de greșelile pe care le faci s-ar putea să îți lungești viața. Dacă râzi de greșelile altuia s-ar putea să ți-o scurtezi.” Cullen Hightowe

Eu: de sex feminin! Tu?

Egalitate între sexe. De ce? M-am tot întrebat de unde și până unde a apărut nevoia de a pune semnul egal între cele două sexe? Să o luăm logic. Anatomic vorbind femeile au o structură mai fragilă, bărbații dimpotrivă. Pe parcursul evoluției speciei umane femeile au fost cele care s-au ocupat de creșterea/ocrotirea copiilor iar bărbații de hrană și protejarea familiei. Când a trebuit ca omul să caute mancare în împrejurimi, s-a hotărât de comun acord că barbatul poate să facă față pericolului și să aducă „d’ale gurii” în peșteră. Și pentru că el era obosit de atâta alergat femeia s-a oferit voluntară să pregătească vânatul…și tot așa.

Eu vreau numai să subliniez faptul că cele două sexe nu pot fi considerate egale. Nu săriți să mă criticați. Spun asta vazând situația dintr-un alt punct de vedere. O femeia aduce în viața fiecăruia echilibru, armonie, stabilitate din toate punctele de vedere. Bărbatul e cel care explorează, care descoperă lucruri noi, e cel rațional. Cele două sexe se completează. Nu pot exista unul fără celălalt.

Abuzul de putere folosit în defavoarea femeilor dă dovadă de pură imbecilitate, de prostie; prostie care a reușit să persiste în mintea noastră mii de ani și tot continuă. Din acest motiv o societate sănătoasă  consider că poate fi numai una în care fiecare face ce știe cel mai bine, fără oameni multilateral dezvoltați. Numai așa se poate ajunge la performanță din toate punctele de vedere.