Învaţă să gândeşti mai mult când simţi şi să simţi mai mult când gândeşti

La recomandarea unei prietene am vizionat aseară filmul Blindness. Mi-ar fi plăcut să fi citit cartea înainte. În particular îmi plac filmele care reuşesc să stârnească polemici, să îmi genereze întrebări mai mult sau mai puţin existenţiale.

Când am fost la un workshop pentru o trupă de teatru ne-am jucat ceva asemănător. Este interesant de analizat: în primele minute, de când ai ochii închiși, eşti pur şi simplu panicat și te simți pierdut în timp și spațiu. Pe urmă încet, încet te acomodezi şi încerci să te ghidezi fie după sunete, fie după energie (când un om este lângă tine îl simţi chiar dacă nu face nici cel mai mic zgomot). Într-un alt seminar trebuia, cu ochii închişi, să ne dăm seama cine este persoana de lângă noi. Fără să-i auzim vocea. Aveam voie să-i atingem faţa numai. A fost foarte interesantă provocarea. Eram în jur de 25 de oameni, fără să ne cunoaștem în prealabil. Eu, personal am reușit să stau de vorbă cu maxim 10 persoane. Și chiar dacă unul dintre punctele mele forte constă în memoria vizuală, mi-a fost destul de greu să-mi identific colegii de grupă.

Cu mâna tremurândă urmam conturul feței, îi atingeam buzele, ochii, fruntea, părul… Puteai să simți cum îi bate inima mai tare, cum zâmbește ștrengărește. Respirația greoaie revenea la normal încet, încet. La final simțeai cum mușchii feței încep să se relaxeze. Tot acest joc este încărcat de atâta emoție încât la finalul lui te simți pur și simplu epuizat.

Nu se pune problema că prin astfel de jocuri conştientizezi cât de norocos eşti că poţi vedea, ci cât de multe lucruri, senzaţii trec pe lângă tine fără să le trăieşti. În toată graba asta de zi cu zi uităm cât de dependenți suntem de îmbrățișări, de pupăceli, de alintături…

PS: De câte ori ai încercat să faci asta cu prietenul/prietena ta? Crezi că dacă nu ai mai putea auzi/vedea ai putea să o/îl recunoşti?

Friends

este singurul serial pe care l-am vizionat de cel puţin 4 ori, toate seriile, în timpul cinei, înainte să adorm, când nu aveam chef de nimic, când eram răcită. Mă regăsesc în fiecare personaj, în modul de gândire, în dileme, temerile din fiecare zi. Cred că ceea ce atrage este naturaleţea actorilor, actori care au reuşit să intre atât de bine în pielea personajelor, încât începi să-i înţelegi şi să le creezi un profil. Nu de puţine ori mi s-a întâmplat să explic o situaţie, stare de spirit, o problemă făcând referire la o secvenţă din serial. Şi am reuşit!

Astăzi am aflat de la @RickoVirux că în curând va apărea şi pe marile ecrane, cu aceeaşi distribuţie şi cu siguranţă mă voi duce să-l văd.