De câteva zile sunt pe un scenariu pozitiv, cu mini umbre negative.
Văd un univers proaspăt zugrăvit, cu atmosfera lui toropitoare, de o exasperantă monotonie provincială, are de fapt o încărcătură explozivă. Sub aparenţa unei patriarhale bunecuviinţe (oamenii se duc regulat la biserică, îşi fac vizite reciproce, organizează sindrofii sau baluri de binefacere etc.), clocotesc mocnit patimi refulate, filistine răzbunări sau răfuieli pe viaţă şi pe moarte. Este un univers suprasaturat de forţe diabolice, care acţionează lent, dar distrugător. Ingerinţa lor se face simţită la fiecare pas. Iar efectele ei sînt uneori catastrofale, într-un mediu propice, într-o ambianţă în care lipsa oricărui ideal, lîncezeala, platitudinea vieţii şi o inerţie paralizantă duceau treptat-treptat la dezintegrarea omului, la o totală abrutizare.
“Demonul meschin ” de Feodor Sologub
Îi vedem în fiecare zi. Îi ocolim și ne uităm cu dispreț sau indiferență la ei. Preț de câteva clipe ne credem frumoși, deștepți și cu bani. Nu vrem să ajungem ca ei pentru că ne-am simți umiliți și pentru că ne pasă foarte mult de părerea cunoscuților. Dacă am fi departe de ei, de cunoscuți, nu am avea nici cea mai mică problemă. Mergem pe ideea scopul scuză mijloacele.
Îi vedem în fiecare zi și îi asociem cu o anumită etnie iar lucrul acesta ne crează un sentiment de teamă. Îi considerăm paria societății și îi umilim. Sunt acei oameni pe care nu îi ajutăm atunci când ne cer acest lucru, sunt acei oameni pe care îi ignorăm. Nici măcar sentimentul de milă nu-l avem pentru ei.
A venit iarna și nu îmi mai permit luxul de a merge la lucru prin Herăstrău. Dimineața de luni era cea mai cruntă. De la Aviatorilor până la ieșirea care duce la Casa Presei Libere simțeam că pășesc în altă lume. Eram oripilată de cât de multe gunoaie a putut aduce weekend-ul: atât pe alei cât și pe lac. Îmi venea în minte reclama în care o familie se întorcea de la mare și când au vrut să intre în casă un morman de gunoaie a căzut peste ei. Eram totuși liniștită că până la prânz cineva, care primește și spor de rușine, le va aduna și totul va reveni la normal. Tot acel cineva a cărui existență refuzăm să o conștientizăm și totuși singurul care face ceva pentru ca noi să nu ne scăldăm în mizerie.
Îi evităm pentru că miros funny însă nici nu vrem să ne imaginăm viața fără ei și nici nu conștientizăm acest lucru.
Sporul de rușine nu face altceva decât să contureze și mai bine imaginea impregnată până în măduva oaselor. Nu-i înțeleg rostul însă bănuiesc că sunt motive serioase pe care creierul meu evită să le observe.
Și dacă te gândeai că este o meserie pe care o poți practica fără nici o problemă, te înșeli dragă cititorule. Am tras eu cu urechea la o discuție în parc. Concluzia: și aici îți trebuie pile!
Eu nu am reușit niciodată să mă îmbăt. Amețită am fost, recunosc, însă conștientă de ceea ce fac și spun. M-am gândit că e ceva genetic: tata nu poate să bea mult pentru că… nu poate. Pe de altă parte îmi place să privesc oamenii care, după ce beau mai mult decât pot duce, încep să se dezlănțuie. Unii mai mult decât alții: specialiștii spun că este din cauza dopaminei, care este într-o cantitate mai mare (ceea ce implică și o cantitate mai mică de serotonină). Cantitatea scăzută de serotononă determină un comportament violent atât fizic cât și verbal.
Știați că bărbații se îmbată mai repede decât femeile? Eu nu, până când am citit acest articol, cu subtitlul: Femeia: musculiță de oțet. Este destul de interesant cum oamenii încearcă tot timpul să dea sens lucrurilor și totodată să înțeleagă mai bine „secretul” omului. Îmi place să observ oamenii, să văd cum reacționează în diferite situații, ce anume îi face să zâmbească, ce anume îi motivează, cât de mult se pot complace într-o situație….
Și pentru că românii au văzut întotdeauna partea frumoasă a lucrurilor…
…Dar nu uitati avantajele pe care le aveți – dumneavoastră, bărbații – când iubita se euforizează moderat: e mai iubăreață, te lasă și pe tine să vorbești și nu se mai enervează din orice. Mai mult, fustele și rochiile o vor încăpea și după sărbători, deci investițiile în veșminte nu vor crește (dacă au de unde). Ceea ce nu înseamnă că nu trebuie să aveți, în permanență, situația sub control…
Recent Comments