Despre transfer

Ascultam acum cateva zile o interpretare a epopeii lui Ghilgames. Mi-a atras atentia faptul ca in aceasta epopee personajele actioneaza fara ca autorul sa ne relateze modul/rationamentul acestora.

Pentru a intelege mai bine un personaj autorul ni se relateaza tot felul de indicii fata de care noi putem anticipa anumite actiuni daca am mai intalnit situatii asemanatoare sau nu le putem anticipa, cursul luand o cale total suprinzatoare. Iar ceea ce eu savurez din plin la o carte/film/etc. este aceasta o noua perspectiva a unei situatii cu care eu sunt familiara.

Revenind la viata de zi cu zi, cunoscand tipare de gandire, putem oricand, sa influentam o persoana pentru a ne atinge interesele. Este o influenta malefica si toti cunoastem persoane care ne influenteaza, fie pozitiv, fie negativ (credem noi). Ceea ce inseamna ca la, metaforic vorbind, la 80-90 de ani devii un mozaic al influentelor din viata ta, fie reale, fie fictionale. Si cum nu-mi place mozaicul, eu as alege sa fiu imuna, chiar daca este fizico-spiritualo-psihologic imposibil.

Influentarea. Inseamna ca sub o lupa poti vedea influentele care te-au format, care fac parte din tine. Nu mai gandesti in felul tau firesc, incepi sa te comporti nu cum simti ci cum te-au influentat ceilalti. Iar daca sensul tau este autodezvoltarea, dezvoltarea/fructificarea proprie a personalitatii, atunci de ce sa nu fii tu insuti? Din teama?

Mi-a placut mult ideea ca preferi sa-i hraneasca pe ceilalti, sa-i imbrace pe ceilalti, decat pe tine insuti. Cand este vorba de mine, lucrurile se complica, se instaleaza panica, nesiguranta. Vocea devine tremuranda. Iar cand vine vorba sa dai un sfat, sa spui ceva despre o alta persoana nu stii cu ce sa incepi mai intai. Te comporti moral, in conformitate cu regulile impuse de ceilalti. Ti s-a indus frica: de ceilalti si de Dumnezeu. Faci ceva pentru ca asa cred cailalti ca este bine, ai temeri sa faci ceva ceilalti nu cred ca e bine.

Pana am terminat liceul, am tot auzit expresia, “trebuie sa inveti din experienta altora”, de la persoane care s-au lovit de anumite probleme/situatii. Teoretic e simplu. Dar practic… Vrei sa gusti necunoscutul,  sa simti lucruri noi, sa te scalzi in simturi, in trairi… Experienta celorlalti se transforma numai in cuvintele insotite de un zambetul zgariat pe buze: “Ti-am zis eu…”. (sper ca citesti pe un ton malefic – gen phoebe’s malefic laugh – pentru cunoscatori).

Ma consider extremista, fie ma scald intr-o comoditate crunta, fie ma avant in cel mai necunoscut necunoscut. Si da, de fiecare data cand ma avant asa mi se creeaza o pofta de viata si simt ca mai am un pic si conduc universul. Fie ca e reusita, fie ca nu ies lucrurile asa cum mi-am dorit, sentimentul ca am facut altceva este euforic, special.

In concluzie, mozaic cu atasament uman sau omogen cu personalitatea fructificata?

Singura cale de scapa de ispita este sa i te supui. Rezista-i si sufletul iti va fi otravit dupa lucrurile pe care si le-a refuzat, de dorinta dupa ceea ce monstruoasele lui porunci a facut sa para monstruos si neingaduit.  Trupul poate pacatui o data si atunci a terminat cu pacatul, pentru ca actiunea este un mod de purificare. Nu mai ramane nimic in urma decat amintirea unei bucurii sau luxul unui regret. S-a spus ca marile minuni ale lumii se petrec in capetele oamenilor. Tot in capetele oamenilor, si nu numai acolo, se faptuiesc marile pacate ale omenirii. Oscar Wilde, Portretul lui Dorian Gray.